Paștele este o perioadă minunată, în care familiile se adună, iar preparatele cele mai gustoase îți fac apariția pe mese. Totuși, cum să facem să ne bucurăm de ele fără să ne îngrasăm? Ți-am pregătit o serie de practici ușor de urmărit, astfel încât să ții kilogramele la distanța de Paște, dar să te și bucuri de preparatele tale preferate!

  • Hidratare, hidratare, hidratare!

    Și aici nu ne referim la consumul de alcool sau sucuri (chiar și naturale), ci la sfânta APĂ! Bea suficientă apă pe parcursul zilei, astfel încât să nu compensezi lipsa ei cu preparate calorice😁

  • Evită sucurile iar alcoolul consuma-l cu moderație, doar dacă este necesar

    😅Hai să îți oferim extra motivație: destul de bun ar fi faptul ca un pahar de alcool sau suc poate avea pana la 200 calorii! Big no-no!🚫

  • Nu elimina din meniul tău preparatele preferate

    …asigură-te doar că le consumi cu moderație și la momentul potrivit. De exemplu: consumă un singur fel de mâncare la o masă (ori aperitive, ori friptura, ori sarmale etc, nu toate la aceeași masă), iar pasca sau cozonacul pot fi puse la mic dejun, fără să aibă vreun impact negativ asupra siluetei.

  • Fă pauză cel puțin 3 ore între mese

    …timp în care să nu mai ciugulești nimic. 🤩În felul acesta ai timp de digestie și nici nu stai până în punctul în care să îți fie foame necontrolabilă.

  •  Fă-ți timp de puțină mișcare!

    Îți propunem o plimbare în aer liber, un antrenament ON DEMAND de pe platforma NextDoorFitness.ro sau chiar jocuri precum Activity sau Mima🤩🥳

Și nu în ultimul rând….ultimul sfat și cel mai important: MODERAȚIA E CHEIA!

De Paște, ți-am pregătit o surpriză și ai 20% REDUCERE la serviciile de NUTRIȚIE ONLINE pe 30 zile.
Îndrăznește să fii cea mai bună versiune a ta! Scapă de kilogramele în plus DEFINITIV!

NUTRIȚIE ONLINE

Am creat secțiunea de NUTRIȚIE ONLINE cu scopul de a te ajuta să înveți cu ușurință cum să adopți un stil de viață sănătos și să îți atingi obiectivele.

Ți se potrivește acest serviciu dacă ești auto-didact, ești motivat și ai nevoie doar de informațiile care să te ajute să îți intri în ritm: meniuri personalizabile, cantități recomandate ție și consiliere punctuală pe e-mail.

În plus, ai acces la grupul de facebook moderat de Andreea Stănișor, diet coach-ul nostru, unde vei interacționa cu persoane cu scop comun cu al tău, cu care poți face schimb de idei, păreri și extra motivație.

DIET PLAN

Programul de consiliere nutriție ONLINE, Diet Plan, este un serviciu premium și a fost creat special pentru persoanele care își doresc să facă o schimbare în viața lor.

Ți se potrivește acest serviciu dacă ai nevoie de suport și consiliere, dacă ești foarte ocupat și ai nevoie de cineva alături care să te motiveze și să îți ofere răspunsul la toate neclaritățile care pot apărea pe parcurs.

În plus, ai acces la grupul de facebook moderat de Andreea Stănișor, diet coach-ul nostru, unde vei interacționa cu persoane cu scop comun cu al tău, cu care poți face schimb de idei, păreri și extra motivație.

Echipa NEXTDOOR FITNESS îți pune la dispoziție planuri alimentare și de exerciții fizice pe care să le aplici sub îndrumarea atentă a specialiștilor noștri în sport și nutriție. Click aici  pentru a afla mai multe!

Testează noua platformă!

Facem cinste cu 3 zile GRATUITE la achiziționarea oricărui pachet GO LIVE, timp în care te poți decide dacă este potrivit pentru tine, fără niciun cost 🙂

Testează serviciile GO LIVE

Pentru a beneficia de ofertă, trebuie să îți faci cont pe site și să ne trimiți un mail pe [email protected] cu subiect – VREAU SĂ TESTEZ. Ne vedem online!

Vrei pe cineva alături de tine? Noi te putem ajuta!

Intră în comunitatea Next Door Fitness – intră în prima paltformă online cu servicii complete:
✔antrenamente de grup online, live și on demand
✔antrenamente personale online, live
✔nutriție online